În protecția pasivă împotriva incendiilor, plafonul este definit ca placare plus orice cadre de susținere, inclusiv elemente de prindere, fixare și orice material izolator. În general, plafonul nu este considerat element structural, ci o suprafață finisată care ascunde partea inferioară a structurii acoperișului sau podelei pentru etajul de mai sus.
Plafonul poate fi prins direct de elementul structural, suspendat de acesta sau auto-portant. Domeniul de utilizare al plafonului în protecția împotriva incendiilor contribuie la compartimentarea pe orizontală a clădirii sau a unei anumite compartimentări.
Compartimentarea pe orizontală este extrem de importantă deoarece împiedică răspândirea incendiului și a gazelor fierbinți de la un etaj la altul, lăsând timp celor prezenți în partea superioară a clădirii (care este cea mai periculoasă în caz de incendiu) să fie evacuați în condiții de siguranță.
Există diferite tipuri de plafoane, cu diferite domenii de aplicare și utilizare, care pot spori siguranța unei clădiri. Alegerea corectă se bazează, în primul rând, pe clasificarea la incendiu a compartimentului și pe domeniul de aplicare al plafonului (contribuția privind rezistența la foc la elementul existent sau la plafonul clasificat la incendiu), dar și pe aspectele acustice și estetice.
Ca regulă generală, plafonul trebuie să fie instalat așa cum este descris în raportul de încercare la foc sau în rapoartele de clasificare, inclusiv sistemele de agățare și fixare. În plus, suprafața totală ocupată de corpuri de iluminat și accesorii în raport cu suprafața placării din plafon nu poate fi mărită, iar valoarea maximă testată a deschiderilor din placare nu trebuie depășită. Cu alte cuvinte, dacă un plafon este testat cu un singur corp de iluminat la fiecare 10 metri pătrați, același procentaj trebuie utilizat în aplicația de pe șantier. Dacă este testat fără corpuri de iluminat, nu se poate folosi niciun panou de corpuri de iluminat. Același concept este valabil pentru orice alte accesorii sau străpungeri specifice.
Plafonul poate consta din sisteme de placare continuă sau de panouri și grilaj (600 x 600 mm sau 600 x 1200 mm) și poate fi constituit dintr-o placă simplă sau o combinație de diferite produse (cum ar fi o placă rigidă și vată minerală etc.).
În esență, există patru tipuri de bază de plafon utilizate ca parte a strategiei de protecție împotriva incendiilor:
Scopul principal al acestor plafoane este de a evita răspândirea flăcărilor spre acoperiș și de a limita contribuția la sarcina calorifică la incendiu din compartiment. Ele sunt clasificate conform standardelor locale de „reacție la incendiu”. Reacția la incendiu se referă la combustibilitatea și inflamabilitatea unui material, adică la contribuția sa la dezvoltarea incendiului.
Din acest punct de vedere, cea mai bună clasificare este: „necombustibil” (cum ar fi A1 conform Euroclass, sau similar). Sistemul UE de clasificare pentru materiale construcții în conformitate cu EN 13501-1 presupune 7 clase Euroclass (A1, A2 și de la B până la F), pe baza diferitelor teste și a unui așa-numit scenariu de referință.
Aceste produse nu contribuie la protecția pasivă împotriva incendiilor, însă pot fi folosite ca parte a unei strategii de „prevenire a incendiilor”.
Un plafon clasificat numai în funcție de reacția la incendiu nu poate fi utilizat pentru creșterea rezistenței la foc a elementelor compartimentului. Plafoanele cu protecție împotriva incendiilor pot fi necombustibile, combinând protecția împotriva incendiilor și prevenirea incendiilor.
Aceste plafoane, numite „membrane orizontale protectoare”, au capacitatea de a contribui la rezistența la foc a membrilor clădirilor structurale orizontale de până la 1 oră, 2 ore sau mai mult (R60 & R 120). Mai exact, rezistența la incendiu a elementului de sarcină protejat de tavan poate fi clasificată pe baza temperaturii în interiorul cavității sau pe elementul însuși (în Europa standardul de încercare este EN 13381-1), clasificarea se face în conformitate cu EN 13501-2.
Aceste tipuri de plafoane sunt utilizate în principal pentru protejarea grinzilor de oțel care susțin o placă de beton care suportă sarcina sau plăci de beton sau, în unele cazuri, și podele din lemn.
Avantajul acestor plafoane este că acestea sunt materiale de protecție, astfel încât acestea pot fi folosite pentru protejarea diferitelor elemente de încărcare, cu un domeniu larg de aplicare direct. Contribuția la rezistența la incendiu este valabilă numai dacă sistemul este instalat exact ca în cazul testelor de incendiu, inclusiv a sistemului de suspensie, joncțiunilor dintre membrană și pereți/panouri de margine, îmbinări și materiale de îmbinare.
Aceste plafoane sunt considerate ca făcând parte din întregul sistem (acoperiș/plăci + plafon), iar clasificarea la incendiu este valabilă numai pentru întreaga structură portantă (identică sau similară celei testate). Deci, clasificarea este obținută de întregul sistem, care înseamnă atât structura de deasupra, cât și mecanismul de suspendare sau de fixare și, în cele din urmă, cea mai joasă membrană sau plafonul.
În acest caz, plafonul este definit drept „placare plus orice cadre de susținere, inclusiv elemente de prindere, fixare și orice material izolator”.
Plafonul poate fi prins direct de elementul structural, suspendat de acesta sau auto-portant. Dacă este suspendat, este foarte importantă înălțimea golului (spațiul dintre suprafața superioară a tavanului și partea inferioară a oricărei podele, acoperiș sau a structurii sale de susținere) care trebuie să fie cel puțin la fel de înalt ca cel testat: este posibil să crească această înălțime, dar nu să fie micșorată.
Sistemul complet de acoperiș, inclusiv plafonul, este testat în privința integrității, izolației și capacității portante (REI) și cu privire la elementul de construcție structural, momentele maxime și forțele de forfecare nu trebuie să fie mai mari decât cele testate.
Nu poate fi adăugat niciun material combustibil sau izolant în gol, cu excepția cazului în care în testul de incendiu a fost inclusă aceeași cantitate (în ceea ce privește sarcina calorifică la incendiu).
În Europa, aceste sisteme de acoperiș sau podea sunt testate în conformitate cu EN 1365-2.
În mod tipic, astfel de sisteme ating până la 120 de minute de rezistență la foc (REI 120) sau până la 180 de minute (REI 180) pentru plăcile de beton.
IMPORTANT: contribuția la rezistența la foc este valabilă numai dacă sistemul este instalat exact ca în cazul testelor de incendiu, inclusiv în ce privește sistemul de suspensie, joncțiunile între membrană și pereți/plăci de margine, îmbinări și materiale de îmbinare.
Plafonul este definit ca un element „neportant al unei construcții proiectat pentru a asigura separarea pe orizontală împotriva incendiului”. Plafonul are o clasificare independentă de rezistență la foc și este folosit pentru a asigura protecție împotriva acțiunii incendiului de jos și/sau de deasupra. Cu alte cuvinte, aceste plafoane prezintă rezistență intrinsecă la foc, independent de orice alt element de construcție de deasupra lor.
Plafoanele pot fi suspendate de cadre sau fixate direct pe un cadru/structură de susținere sau pot fi tavane autoportante.
În Europa, aceste sisteme de acoperiș sau de podea sunt testate în conformitate cu EN 1365-2, iar clasificarea se face în conformitate cu EN 13501-2.
Se impune ca sistemele (plafonul + componentele de suspendare/fixare) să asigure o integritate și o performanță de izolare independente de construcția podelei de sprijin (în general EI30 sau EI120). Este importantă și direcția de protecție împotriva incendiilor, care poate fi dinspre partea superioară spre partea inferioară s → i, dinspre partea inferioară spre partea superioară s ← i sau în ambele sensuri s ↔ i.
Aceste sisteme de plafoane permit protecția pentru sau împotriva utilităților conținute în golul plafonului. Mai exact, plafonul ar trebui să protejeze utilitățile din golul plafonului împotriva incendiului din încăpere sau din coridor; în mod similar, ar putea fi necesară rezistența la foc pentru a proteja coridorul împotriva cablurilor electrice cuprinse de foc și a altor utilități situate în spatele tavanului suspendat.
Clasificarea de rezistență la foc este valabilă numai dacă sistemul este instalat exact ca în cazul testelor de incendiu, inclusiv a sistemului de suspensie, joncțiunilor între membrană și pereți/plăci de margine, îmbinări și materiale de îmbinare.
Plafoanele cu clasificarea EI nu pot fi considerate la fel ca plafoanele portante cu clasificarea REI, în ciuda capacităților lor de blocare a focului și căldurii. Plafoanele cu clasificarea EI sunt testate în conformitate cu EN 1364-2, în timp ce plafoanele cu clasificarea REI sunt testate la sarcină maximă conform 1365-2 și, astfel, ele protejează și capacitatea portantă a elementelor structurale ale clădirii.
